Noutăţi Galerie foto Media Sponsori Impresii
Hu Ro De
 
Newsletter


 

Centrul de zi pentru persoane vârstnice „PROVIDENTIA”


         Centrul de zi funcționează din 2004 având ca scop întreținerea și menținerea capacității fizice și spirituale ale persoanelor vârstnice prin organizarea diferitelor activități, inclusiv masa. Activitățiile se desfășoară într-o clădire special amenajată într-un mediu familial, prietenos. Membrii centrului de zi au la dispoziție o sală multifuncțională, un atelier, living club, sală de mese. Programele se realizează cu personal calificat și competent.

         Obiectivul general al centrului de zi pentru vârstnici „Providentiaeste evitarea instituționalizării pensionarilor. Prin oferirea unor servicii – mic dejun, prânz, transport, activități adecvate vârstei – persoanele vârstnice își recapătă încrederea în forțele proprii, pentru a se întreține de sine-stătători. Totul se realizează într-un mediu familial, în compania unor persoane de aceeași etate, creîndu-le sentimentul că nu sunt excluși din societate.

Programul Centrului de zi Providentia

Perioada

Luni

Marți

Miercuri

Joi

Vineri

8.30-9.00

Mic dejun

Mic dejun

Mic dejun

Mic dejun

Mic dejun

9.00-10.30

Presă*

Lucru manual*

Memorii*

Lumea noastră*

Cine știe?*

10.30-11.00

Gimnastică

Gimnastică

Gimnastică

Gimnastică

Gimnastică

11.00-11.30

Pauză de ceai

Pauză de ceai

Pauză de ceai

Pauză de ceai

Pauză de ceai

11.30-13.00

Citire*

Lucru manual*

Jocuri de societate*

Dans*

Hai să cântăm*

13.00-13.30

Prânz

Prânz

Prânz

Prânz

Prânz

* program alternativ: pot să facă ce își doresc (să citească, să joace cărți etc.) fără să îi deranjeze 
  pe ceilalți. Unde nu apare semnul acesta „
* „
trebuie să participe la program chiar și dacă
  persoana rămâne pasivă.


    Látogatók száma: 562097
Designed by DirectWEB in 2008 ©